Imaginaţia vine din locuri nebănuite. Inspiraţia vine în momente neaşteptate. Bizarul nu mai e ce era odată.

Ştiam o piaţă mare, grandioasă. Ştiam nişte clădiri înalte, clasice, cu nuanţe de alb vechi şi pe alocuri auriu. Toate de jur împrejurul pieţei în mijlocul căreia se găsea o statuie întinsă; prin contrast se evidenţiau reciproc, statuia şi faţadele clădirilor. Sub toate acestea un covor de piatră cubică alb vechi. Ştiam de toate astea; le vedeam cu ochii minţii, ca într-o amintire. Şi totuşi întrebam oameni necunoscuţi dar familiari de acest loc..dacă există cumva sau l-am visat eu?

Ştiam unde ar trebui să fie şi parcă nu ştiam cum să ajung acolo. Ştiam drumul, dar nu puteam urma calea într-acolo. Nu ştiam cum să încep..

Am auzit o voce cunoscută deşi nu îi recunoşteam imaginea. A spus “da,cum să nu!..e pe acolo” Dintr-odată am văzut o cărare pe lângă fântâna arteziană cenuşie. M-am repezit pe o străduţă umbrită, intimidată de clădiri înalte veneţiene şi am ajuns acolo unde am vrut. Am văzut piaţa, pavajul pietruit, statuia, clădirile..n-am putut scoate un sunet de uimire, dar sufletul îmi ştia împăcarea; împăcarea că nu îmi inchipuisem locul, el chiar există; şi m-am simţit bine ştiind că mă aflu în acelaşi loc de care îmi aminteam cu drag.

Şi m-am trezit..

Do you know what “nemesis” means?

” Nemesis (Rhamnusia) era, în mitologia greacă, zeiţa răzbunării care pedepseşte crimele, conservând şi supraveghind ordinea şi echilibrul în univers sub raportul moral, prin cântărirea riguroasă fericirii şi nenorocirii umane. ”

De multe ori mă gândesc de ce nu putem gândi şi cântări toate acţiunile în spectrul logic şi moral. Nu mai există Nemesis..a plecat şi ea; cred că a fost copleşită de numărul incredibil de mare de cazuri la care trebuia să decidă un verdict drept. Nu ştiu ce să cred: e ordine în Univers?chiar tot ce se întâmplă reprezintă ordine? Iar când spun “tot ce se întâmplă” nu mă refer la dezastre naturale, războaie, boli, căci ele cred că sunt omniprezente;ci la ce se petrece în viaţa fiecăruia, în spiritul său, că în cele din urmă, tot spiritul nostru pierdut se avântă în violenţă, fie ea zilnică, la scară mică sau ocazională sau la scară mare. tot spiritul nostru nu se poate dezlipi dintre cojile de copaci şi gândi lo-gic pentru o clipă încât să vadă că se moare din motive ce pot fi evitate, că se pierd suflete din plictiseală îndoctrinată..că ne pierdem esenţa cu sau fără voinţa fiecăruia.

Auzi, tu de ce faci ceva..vreodată,orice? Mai simţim ca indivizi chemări pentru a face ceva, pentru a crea ceva; nu mai auzim..de fapt, nu mai ascultăm de chemarea-de-a-veni-în-existenţă heideggeriană. Nu crezi? Dacă am putea analiza specia umană cum facem în cazul coloniilor de furnici sau cu maimuţele din captivitate, am râde de felul cum ne comportăm, de noi cu 7 guri timp de 7 zile în timp ce am lăcrima aşa de mult de am umple 7 văni [ scurt moment basmic ].

Ce s-a întâmplat cu basmul şi mitul? A devenit subiect de promovare: spre exemplu vezi reclama la Blower-ul (n-am găsit acum un cuvânt înlocuitor adecvat) de la STIHL, sau Thermasilk de la Unilever (care culmea, are un alt tip de blow-er în spot ) hairblower that is). Totul pentru a vinde.. de la sportivi cu barba rasă, burgeri anabolizaţi cu zaharuri şi actori cu capul în tort, la zahăr brun obiecte sado-maso şi chiloţi comestibili.

Don’t get me wrong, sunt un fan al publicităţii; the force is strong in copywriterii, art-directorii şi cei ce se implică în advertising în general. E ciudat însă cum creăm ceva din nimic..e mai ciudat cărei chemări îi răspundem: cea heideggeriană sau cea (benjamin)frankliniană? Sper să văd cu ochii mei când se va promova ceva ce merită a fi promovat. Oare dacă ar exista promovare-advertising-whatever pe gratis, vor mai fi atâţia oameni de publicitate? Da şi nu. Cei ajunşi la un nivel de susţinere a vieţii materiale, o vor face doar din plictiseală. Cei care o fac din motive trebuiesătrăiescşieudinceva-iale vor părăsi domeniul. Iar cei care într-adevăr răspund chemării (thee chemări) o vor face, no matter what. Şi e valabil pentru orice domeniu; You tell them Gautier, L’art pour l’art!

Pe vremea aia poate s-ar întoarce şi Nemesis..

“La inceput a fost Cuvantul..” si in prezent sunt multe cuvinte, cu “C” mic; de aceea dispar pozele si apar mai multe cuvinte. Pe mai tarziu!

Deci,vor fi mai putine poze si mai multa cuvantare. Am decis sa scriu direct aici, cu riscul ca textul sa fie incoerent, caci lipsea spontaneitatea si parca stratul de praf era prea gros..

Îl simt. Uneori e tandru şi mă linişteşte; îmi atinge uşor obrazul şi fruntea, poate se joacă şi cu părul puţin. Alteori se răsteşte la mine, de nici nu îl pot privi; Îl simt însă. Când îi e rău sau când e agitat; când e indiferent şi când e plictisit. Fără el, nimic nu ar fi la fel. Şi când îmi e mai drag, vreau să-l prezint tuturor, dar ei nu-l văd..şi-mi spun ca nu există. Dar ştiu că e acolo; mi-o spun copacii din depărtare. Aşa mă asigură că e tot timpul lângă mine..el,Vântul. Desluşind Vântul

tu ce ai alege? între a cunoaşte adevărata-cruda-realitate sau a trăi în fericita-ignoranţă artificială?mă surprind colindind printre url-urile unei reţele de prosti(e)tuţie on-line:hi5. suprind acolo o plenitudine de sub-buletinisti care văd cititul cărţilor ca o glumă/jignire, activitate/hobby principal distracţia, un rit de auto-proslăvire manifestat în poze semi-nude, experienţele cotidiene un număr de album mare2007, iar poate grija cea mai mare e dacă impresarele sau zdremtzele care se ştiu ele le vorbesc pe la spate..ai renunţa la această viaţă pentru una în care să te întrebi ce e moartea, dragostea, vântul..să îţi faci planuri de viitor, încercând să decizi ce e mai important, tu, familia, fericirea, pacea sufletească..să încerci să-ţi păstrezi credinţele şi integritatea când parcă toţi ar vrea să te ostracizeze..să te gândeşti la timpul viitor când la o reflecţie mai atentă, acesta poate nici nu există..?

dar divaghez.. 

noul limbaj folosit de „noua-noua” generaţie care nu-şi închipuie cum e să ai net 1 oră cu ajutorul unui card dintr-o revistă PC Net, pare la prima vedere imbecil şi inutil. Dar o întâlnire cu o generaţie mai mare m-a luminat:în asemenea manieră cum „ei” nu pot înţelege unele chestii din modul de operare al „nostru” cu computerul, aşa nu înţeleg, cel puţin eu, limajul „tinerilor”; dacă mă străduiesc pricep, totuşi, dar ei o fac involuntar şi cu rapiditate..şi-au inventat un alt mod de a interacţiona; nu e vorba doar de literele intortocheate..şi poate îi invidiez că au ceva al lor, şi în acelaşi timp îi compătimesc, căci nu au ceva ce am avut eu, noi: autentic.

Şi aleg realitatea pe termen lung…

  
 Toamna, timidul frig, ziua de 15, ploaia..ploaia care m-a prins mai devreme de mână şi m-a dus înapoi. De fapt, n-am plecat niciunde..eram tot timpul acolo, numai că uitasem. Atât de multe legate de o singură combinaţie perfectă; aroma aceea..umezeala, sunetul de picurătură, ora matinală, data calendarului şi desigur, vechiul drum.  
  
   Mă pregătesc să desenez celorlalţi imaginile de altădată..şi totuşi, magicul lor s-ar pierde odată ce ar fi dezvăluite, odată ce nu ar mai rămâne „de altadata”. Nu am să spun câtă linişte îmi aduc, deşi poate e doar o plăsmuire; atunci nu le preţuiam atât de mult. Sunt sigur că fiecare are a sa aromă a imaginilor..şi dacă literele din-mprejur l-a făcut să şi-o amintească, nu mă pot decât bucura. Căci nici desenele nu mai au acelaşi gust, oricât de multe ori încerc să refac reţeta..iar muzica, ea se străduie să reaprindă în zadar acel timp. E mai bine aşa: fiecare timp cu timpul său. 
    
 Încet..calm..picăturile dispar din vizual, ziua parcă îşi pierde din magie, căldura mă înconjoară..ca o ceaţă, dispare; accentele unui „cazan”, urmate de intepaturile unui „bade” adorm primordialul şi trezesc cotidianul efemer.                                       … ..s-au dus.. …
  
 Gândul şi proiecţiile de viitor se îndreaptă spre vizionarea filmului Breaking the Waves a lui Lars von Trier…

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Totul a fost scris..azi am creat o lume; maine poate alta. Lumina e prea orbitoare, iar ritmul prea ametitor. Nu e loc pentru mine si nici pentru diacritice. E bine..