Lumea viselor 1

Imaginaţia vine din locuri nebănuite. Inspiraţia vine în momente neaşteptate. Bizarul nu mai e ce era odată.

Ştiam o piaţă mare, grandioasă. Ştiam nişte clădiri înalte, clasice, cu nuanţe de alb vechi şi pe alocuri auriu. Toate de jur împrejurul pieţei în mijlocul căreia se găsea o statuie întinsă; prin contrast se evidenţiau reciproc, statuia şi faţadele clădirilor. Sub toate acestea un covor de piatră cubică alb vechi. Ştiam de toate astea; le vedeam cu ochii minţii, ca într-o amintire. Şi totuşi întrebam oameni necunoscuţi dar familiari de acest loc..dacă există cumva sau l-am visat eu?

Ştiam unde ar trebui să fie şi parcă nu ştiam cum să ajung acolo. Ştiam drumul, dar nu puteam urma calea într-acolo. Nu ştiam cum să încep..

Am auzit o voce cunoscută deşi nu îi recunoşteam imaginea. A spus “da,cum să nu!..e pe acolo” Dintr-odată am văzut o cărare pe lângă fântâna arteziană cenuşie. M-am repezit pe o străduţă umbrită, intimidată de clădiri înalte veneţiene şi am ajuns acolo unde am vrut. Am văzut piaţa, pavajul pietruit, statuia, clădirile..n-am putut scoate un sunet de uimire, dar sufletul îmi ştia împăcarea; împăcarea că nu îmi inchipuisem locul, el chiar există; şi m-am simţit bine ştiind că mă aflu în acelaşi loc de care îmi aminteam cu drag.

Şi m-am trezit..